Certej 1971, tragedia uitată a 89 de vieţi...

...îngropate sub 300 de mii de metri cubi de nămol plin de cianuri

 Ruperea barajului iazului de decantare plin cu cianuri de la Certej: valul acid de steril a înghiţit oficial 89 de oameni, neoficial a produs peste 150 de victime

Primul eveniment din această toamnă la librăria Sophia

.. este dedicat părintelui Paisie Aghioritul. 

Apărut în august 2013, "Despre rugăciune" este al şaselea volum din colecţia Cuviosul Paisie Aghioritul. Cuvinte duhovniceşti apărut la editura Evanghelismos.

Chiar dacă în cele cinci volume anterioare ale colecţiei există destule referiri la rugăciune, volumul de faţă cuprinde cuvintele Stareţului Paisie referitoare îndeosebi la rugăciune. Structurată în şapte părţi, cartea de faţă este un adevărat "ghid al rugăciunii".

Personalitatea cuviosului Paisie şi lucrarea lui duhovnicească vor fi creionate de:

pr. dr. Marian Vild, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul", preot slujitor la biserica "Buna Vestire" din cadrul Concernului Titan din Bucureşti. 

pr. Gheorghe Oprea, preot slujitor la Capela Institutului Naţional de Endocrinologie "C.I.Parhon", Bucureşti -"Sf. Împăraţi Constantin şi Elena şi Sf. Arhiep. Luca al Crimeei".

Suntem aşteptaţi cu cartea, pixul, blocknotesul şi multe întrebări!!!

Ce fel de întrebări? Legate de orice ne este nelămurit în paginile cărţii.

UPDATE:

despre moarte... (3)

3. RITUALUL ÎNMORMÂNTĂRII

    

despre moarte... (2)

2. Privegherea şi stâlpii (Cina)

despre moarte... (1)

Am realizat că acesta este un subiect despre care nu am vorbit nimic până acum. Poate este timpul...

 1. Înmormântarea

Ai cruce?

Paul Gherasim

Zis-a Domnul: cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Şi ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Iar de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri.

Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.

 Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1

În dar duminica...

Inima perfectă

 


Se povesteste ca într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din lume. Nu după mult timp, în jurul lui s-au strâns o mulţime de oameni care îi admirau inima - era într-adevăr perfectă! Toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată…

Troiţa românească, biserică în miniatură şi emblemă a identităţii noastre

„Pe timpurile mai vechi decât domniile noastre, până şi bisericile de lemn erau foarte rare. Atunci, în jurul unei astfel de cruci [troiţa] se făcea toată slujba. Ea înlocuia biserica, o rezuma în ce avea mai caracteristic.” (Nicolae Iorga)

Numărul foarte mare de cruci şi troiţe care umplu drumurile satelor noastre vădesc cinstirea deosebită pe care a acordat-o mereu ţăranul român principalului semn creştin. În vremurile vitrege care s-au abătut peste el de-a lungul istoriei, poporul român, format, în măsură covârşitoare, din ţărani, ar fi fost sortit dispariţiei dacă nu ar fi rămas tare în credinţa sa. Ţăranul român, făuritor şi păstrător al fondului nostru spiritual şi identitar, este cel care ni i-a dat pe marii noştri intelectuali şi sfinţi, dar şi pe marii noştri ostaşi eroi, cel care a îndurat jertfelnic vitregiile istoriei purtându-şi cu demnitate crucea, până la sacrificiul total, pentru a duce neamul mai departe. Suntem, astfel, datori să ne întoarcem către ţăran, având întipărit în inimi îndemnul lui Horia Bernea: „Iubiţi ţăranul român, care este purtătorul crucii!” şi avertismentul unui mare înţelept al poporului român, care spunea: „Vai lumii aceleia care şi-a pierdut ţăranii! ”.                tezaur românesc

Şi faptul că 200 de ani de „ortodoxie moldovenească” se sărbătoresc la Căpriana, într-o mănăstire veche de 500 de ani este, cel puţin, straniu...

Europa Liberă: 

Părinte Savatie Baştovoi, cum aţi înţeles mesajele pe care le-a adus de la Moscova Întâistătorul bisericii ruse?

 

În dar duminica...

Orbii şi elefanţii

Cândva demult traia un rege care chemându-si servitorii le-a spus: 

- Adunati-va cu totii, servitori credinciosi, apoi mergeti de strângeti la un loc pe toti oamenii nascuti orbi din împaratie, pentru a le arata un elefant.
- Prea bine, marite rege, au spus servitorii, dupa care fiecare a plecat spre a îndeplini voia regelui lor.
Când toti cei nascuti orbi au fost adunati în locul desemnat de rege, acesta a venit în mijlocul lor si le-a spus, “Acesta este un elefant”. Apoi unui orb i-a prezentat capul elefantului, altui orb i-a prezentat trompa, altuia urechea si asa mai departe, spunându-i fiecaruia ca ceea ce i-a aratat a fost un elefant.
De fiecare data când regele prezenta elefantul unui orb, îl întreba pe acesta:

- Asadar orbule, ai vazut cum arata un elefant? Spune-mi acum, ce fel de lucru este un elefant?
Cei carora li s-a prezentat capul elefantului au spus ca elefantul este ca o oala. Apoi cei carora li s-a aratat urechea au spus ca elefantul este ca un cos de fructe; cei carora li sa-u aratat coltii de fildes ai elefantului au spus ca elefantul este ca un plug; cei carora li sa-u aratat trunchiul elefantului au spus ca elefantul este ca un grânar; cei carora li sa-u aratat picioarele au spus ca elefantul este ca si coloana care sustine un templu; cei carora li sa-u aratat coada au spus ca elefantul este ca o perie.
Apoi toti orbii adunati în acea piata au început sa se îmbrânceasca si sa tipe, 

- Asa arata elefantul!, 

- Ba nu, elefantul nu arata asa! 

- Ba da!

- Ba nu!. ...

În curând lucrurile au scapat de sub control si orbii s-au luat la bataie.

La fel sunt si  cei care vorbesc la nivel teoretic de lucruri pe care ei nu le-au vazut…

Miryam, Theotokos

"Născătoarea de Dumnezeu",

ca una care s-a învrednicit de cinstea excepţională de a naşte cu trup pe Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii, este venerată în cultul ortodox ca cea dintâi şi cea mai mare dintre toţi sfinții, fiind "Mai cinstită decât heruvimii şi mai preamărită fără de asemănare decât serafimii". De aceea, cinstirea care se dă Fecioarei Maria în creştinism (ortodox, catolic, anglican) se numeşte în termeni teologici iperdulie sau supravenerare (sau preacinstire).

 

Fecioara Maria este singura femeie pomenită cu numele de Coran. Ea este privită ca un semn divin pentru omenire, lăudată pentru că şi-a apărat castitatea, vrednică de cinstire pentru obedienţa ei.

Numele Maria potrivit unor surse înseamnă "copil dorit". Alţii interpretează numele ca însemnând „amărăciune” şi se pronunţă în ebraică Miryam מרים, în arabă Miryam sau Maryam مريم, în greaca Septuagintei Μαριάμ, Mariam, sau Μαρία, Maria, în etiopiană Māryām, în siriană Mart Maryam, în latina târzie Maria.

Cuvântul Maria, este în general considerat ca fiind originar din limba ebraică şi ar proveni din Maryam cu varianta Miryam, numele surorii mai mari a lui Moise. Pare să fie un nume compus din două elemente: mar însemnând picătură şi yâm însemnând mare. Sfântul Ieronim cunoştea această etimologie, deoarece declară că Maria înseamnă Stilla Maris, "picătură din mare". După el, unii copişti au citit greşit cuvântul stilla, picătură, şi au scris stella, stea. De aici provine titlul "Steaua Mării" şi cântecul Ave, maris stella, "Bucură-te, o, stea a mării". Eroarea nu trebuie regretată, deoarece a dat loc unei imagini poetice foarte frumoase.

Unii savanţi consideră, şi nu fără motive, că Maryam nu este un cuvânt de origine ebraică, ci egipteană şi datează din timpul captivităţii evreilor în pământul faraonilor. Conform acestei origini, cuvântul ar fi compus din două părţi, dintre care prima înseamnă "a iubi, a alege pe cineva", iar a doua parte este numele zeului Amon. În transcriere grecească cuvântul a devenit Mariamne, însemnând "aleasă, iubită de Amon". Pentru creştini, cuvântul Maria, după transcrierea ebraică, şi Mariana, după transcrierea grecească, înseamnă "aleasă, iubită de Dumnezeu".

Naşterea Maicii Domnului, praznuită în fiecare an pe 8 septembrie, este prima sărbătoare importantă din cursul Noului An Bisericesc.

Măicuţa Domnului să octotească şi să mântuiască pe toţi cei care-i poartă numele!

Gândirea trebuie rafinată prin suferinţă

"Nu te încrede prea mult minţii tale; gândirea trebuie rafinată prin suferinţă, căci altfel nu va rezista încercării acestor vremuri crude.

...
Vremurilor noastre le este dat un fel de viaţă duhovnicească mult mai modest, pe care episcopul Ignatie Briancianinov, în excelenta sa carte Arena (o ai?), îl numeşte "viaţă după povăţuire" - şi anume, trăirea potrivit poruncilor lui Dumnezeu aşa cum sunt propovăduite în Sfintele Scripturi şi de către Sfinţii Părinţi, cu ajutorul celor ce sunt în vârstă şi mai experimentaţi. Un "stareţ" poate da porunci; dar un "povăţuitor" dă sfaturi, pe care trebuie să le verifici în practică.
...
 Învaţă înainte de toate să te afli la pace cu situaţia duhovnicească care ţi-a fost dată, şi să te foloseşti la maxim din ea. Dacă situaţia ta este stearpă duhovniceşte, nu lăsa aceasta să te descurajeze, ci lucrează cu mai multă tărie la ceea ce poţi face pentru viaţa ta duhovnicească. Deja este foarte important să participi la Taine şi la slujbele obişnuite ale bisericii. Dincolo de acestea, trebuie să faci rugăciunile obişnuite de dimineaţă şi de seară împreună cu familia ta şi să ai lecturi duhovniceşti - totul pe măsura puterilor tale şi a posibilităţilor îngăduite de circumstanţe.
...
 Compromisul creştin în gândire şi în vorbă, precum şi nepăsarea în faptă, au deschis calea către izbânda puterilor absurdului, ale Satanei, ale Antihristului. Veacul actual al absurdităţii este dreapta răsplată a creştinilor ce nu au reuşit să fie creştini.
...
 Deşi pare să fie aproape, noi nu cunoaştem vremea sfârşitului. Deşi apropiată, ea se situează încă în viitor, iar acum, în prezent, avem doar aceeaşi luptă de veacuri împotriva puterilor nevăzute, împotriva lumii şi împotriva patimilor noastre, pe al cărei rezultat ni se va hotărî soarta veşnică. Să luptăm atunci cât timp mai este încă zi, cu timpul şi cu armele pe care Atotmilostivul Dumnezeul nostru ni le-a dat!
...
 Vremurile noastre, înainte de toate, cheamă spre nevoinţe smerite şi tăcute, cu dragoste şi simpatie pentru alţi luptători pe calea vieţii duhovniceşti ortodoxe şi cu o hotărâre profundă care nu descurajează din cauza atmosferei nefavorabile. Şi noi, creştinii vremurilor de pe urmă, suntem chemaţi să lucrăm cu stăruinţă asupra noastră, să ascultăm de părinţii duhovniceşti şi de autorităţi, să ducem o viaţă ordonată cu cel puţin un minim de disciplină duhovnicească şi cu lectură regulată a literaturii duhovniceşti ortodoxe de care Sfantul Paisie a fost principalul răspunzător în a o înmâna vremurilor noastre, să ne privim păcatele şi căderile proprii şi să nu îi judecăm pe ceilalţi. Dacă facem aceasta, chiar şi în vremurile noastre groaznice, putem nădăjdui – din mila Domnului – la mântuirea sufletelor noastre."

din învăţăturile părintelui Serafim Rose

(13 august 1934 - 2 septembrie 1982)

În dar duminica....

Patul de la fereastră

Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.
Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.
Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.
Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.

Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.
Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.
Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.
Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!

Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: 

- Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?.
Sora ii raspunse surprinsa: 

- Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva.  Apoi adauga trista: 

- Poate voia doar sa te incurajeze.

Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, 

cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca.