a. Carnivorii, care mănâncă carne
întotdeauna. Aceştia sunt în treapta cea mai de jos a postului, chiar
dacă se înfrânează uneori de la mâncare. Ei nu pot spori niciodată în
rugăciune.
b. Lacto-vegetarienii, care nu mănâncă
niciodată carne, ci numai lapte, brânză, ouă şi tot felul de legume
fierte. Aceştia sunt în treapta a doua a postului, pe care o ţin de
obiicei călugării din mănăstirile cu viaţă de obşte şi foarte rar
mirenii.
c. Vegetarienii, care mănâncă numai
zarzavaturi şi legume fierte sau nefierte (crude). Rânduiala aceasta
formează treapta a treia a postului şi o ţin călugării cei mai râvnitori
din vieţile de obşte. De aici încolo încep treptele postului cele mai
aspre, pe care păşesc, de obicei, călugării sihaştri şi pustnicii cei
mai nevoitori.
d. Fructiferii, care mănâncă odată pe zi
pâine şi fructe nefierte, fără a gusta vreodată altfel de hrană. Cine a
ajuns la această treaptă a postului, acela poaate stăpâni cu uşurinţă
trupul şi gânduriile şi poate spori repede pe calea rugăciunii.
e. Cerealierii formează treapta a cincea a
postului. La aceastră treaptă ajungă călugării, mai ales cei din
sihăstrii şi pustnicii, care mănâncă odată pe zi numai pâine neagră de
cereale şi boabe muiate de grâu, porumb, mei, linte, bob, mazăre etc.
f. Hrana uscată este a şasea treaptă a
postului călugăresc, la care ajung de obicei pustnicii cei mai
râvnitori. Cei care petrec în această aspră nevoinţă mănâncă numai
pesmeţi de pâine muiaţi în apă, cu sare sau puţin oţet, odată pe zi şi
cu măsură. Aşa se nevoiau sihaştrii de pe valea Nilului.
g. Hrana sau mana dumnezeiască,
este ultima şi cea mai înaltă treaptă a postului călugăresc, la care
ajung foarte puţini dintre asceţi, după o îndelungată nevoinţă, întăriţi
fiind de darul Sfântului Duh. Aceştia se îndestulează numai cu Prea
Curatele Taine, adică cu Trupul şi Sângele lui Hristos, pe care le
primesc o dată sau de două ori pe săptămână, fără a mai gusta ceva decât
numai apă.”
Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovniceşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu