Dragostea vindecătoare...
La marginea unui râu, un om vroia cu orice chip să scape de
câinele său, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în
braţe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va
scăpa de el. Însă, bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care
s-a aşezat cuminte la picioarele stâpânului său. Acesta, supărat că nu
reuşise, l-a împins înapoi în apa, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul
furios, acesta a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-l
arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu
tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se
zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de
gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort
decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa tocmai
câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul.
I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a
mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre casă.
