În dar duminica....

Patul de la fereastră

Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.
Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.
Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.
Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.

Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.
Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.

Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.
Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!

Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: 
- Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?.
Sora ii raspunse surprinsa: 
- Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva.  Apoi adauga trista: 
- Poate voia doar sa te incurajeze.

Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, 
cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca.

În dar duminica...

Povestea supei din piatră
Cu mulţi ani în urmă, trei soldaţi înfometaţi şi obosiţi de atâtea lupte, au ajuns într-un mic sătuc. Ţăranii de aici abia supravieţuiau de la o zi la alta ca urmare a unei recolte sărace şi a multor ani de război. S-au adunat repede în piaţa satului să-i întâmpine pe soldaţi însă au făcut-o cu mâna goală. Au început să se plângă că nu le-a mai rămas nimic şi că sunt muritori de foame.
Soldaţii au schimbat repede între ei câteva vorbe. Apoi s-au întors către bătrânii satului. Primul soldat le-a spus: 
- Pământul vostru sărăcit v-a lăsat fără nimic de oferit, dar vă vom împărtăşi noi din puţinul pe care îl avem: secretul cu ajutorul căruia poţi face supă din pietre.
Bineînţeles că ţăranii au fost intrigaţi de spusele soldatului. Au aprins focul şi au pus cel mai mare vas cu apă la fiert. Soldaţii au aruncat în apă trei pietricele.
- Aceasta va fi o supă foarte bună , zise al doilea soldat, dar un pic de sare ar face-o minunată. 
În acel moment o ţărancă s-a ridicat şi a spus: 
- Ce noroc! Tocmai mi-am amintit unde a mai rămas câtăva.
 S-a întors repede şi a mai adus şi un şorţ de bucătărie, un pătrunjel şi o gulie. În timp ce acestea au fost puse la fiert şi altor ţărani li s-a mai împrospătat memoria. În curând în oală au fost puse orz, morcovi, carne de vacă şi smântână. Până să fie gata supa, a mai apărut şi o sticlă de vin.
Tot satul alături de cei trei soldaţi s-au pus să se ospăteze. Au mâncat, au dansat, au cântat până târziu în noapte, cum nu s-a mai întâmplat de mult.
Dimineaţa, când cei trei soldaţi s-au trezit, toţi sătenii stăteau în faţa lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai bună pâine şi brânză. 
-Ne-aţi împărtăşit cel mai mare secret, acela de a face supă din pietre, a spus un ţăran soldaţilor, şi pentru aceasta nu vă vom uita. 
Auzind acestea, al treilea soldat s-a întors către mulţime şi a spus:
- Nu e nici un secret, însă un lucru rămâne mereu adevărat: doar împărţind poţi face o mare sărbătoare.

"De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor! "

Sfinţii Martiri Brâncoveni: 
Constantin Voievod cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei 
şi sfetnicul Ianache


Pentru că a refuzat să se lepede de la credinţa creştina, pe 15 august 1714, 
chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. 
Aceeaşi pedeapsă au suferit-o şi cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache.

Pe 15 august 1992, Constantin Brâncoveanu cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache au fost declaraţi sfinţi de către Biserica Ortodoxă Româna. Sunt sărbătoriţi pe 16 august pentru a nu coincide cu sărbatoarea Adormirii Maicii Domnului.

... din predica de duminică.

 duminica a VII-a după Pogorârea Duhului Sfânt.
sursa foto: Război întru cuvânt
... rugăciunile prietenilor, preoţilor... etc. îl determină pe Domnul să schimbe lăuntric inima omului pentru care se face rugăciunea, chiar dacă acesta nu percepe.
(diacon Ştefan)

În dar duminica...

Creionul

Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepoţelului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la acesta.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşeşti să le menţii, vei fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.

Prima calitate: poti să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamna neapărat ceva rău, importantă este menţinerea pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmpla înlăuntrul tău.
Şi, în sfârşit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că ceea ce faci în viaţă va lasă urme, astfel că trebuie sa încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.

Lumina cea pururea fiitoare

"...dacă ne gândim la sfârşitul lucrurilor, ştim că cel ce este astăzi luminat şi frumos la faţă, mâine se pune în mormânt şi miroase... şi toţi fug de dânsul. Tot aşa, nici o bunătate nu are firea omenească, afară de fapta bună pe care trebuie să o iubim cu tot sufletul. Fiindcă de multe ori se întâmplă să alunece sufletul în păcate, şi atunci se face negru şi urât cu gândurile rele, căci peste putinţă este să nu se rănească cineva, pentru că cine poate să se laude că atunci are inimă curată. Dar, deşi greşim, să ne îndreptăm şi iar să ne întoarcem la starea dintâi, ca nu cumva zăbovirea răutăţii să nască moarte. Nimeni să nu zică vreodată: multe păcate am făcut şi nu pot ca să mă curaţ, ci să asculte ce zice proorocul: "De va fi păcatul vostru roşu ca sângele, îl voi albi ca lâna".


Când a coborât proorocul Moise de pe muntele Sinai cu tablele Legii, "faţa lui strălucea" (Ieşire, 34,29-35), dar spre deosebire de chipul Mântuitorului, lumina de pe faţa proorocului era imaginea strălucirii dumnezeieşti în care se aflase timp îndelungat. 
Lumina lui Hristos, pe care imnograful creştin a numit-o "cea pururea fiitoare" strălucea din fiinţa Sa, căci nu numai faţa, ci şi veşmintele Sale erau pătrunse de puterea luminii. Lumina explică, în taina evangheliei, strălucirea slavei lui Hristos Cel întrupat....

Mă alătur boicotului...

"Pentru că pro tv-ul va face o emisiune cu un cuplu de homosexuali, am hotărât să renunţ la pro tv şi să îi anunţ că fac asta din acest motiv. Cred că ar fi bine dacă mi s-ar alătura şi alte persoane care împărtăşesc aceleaşi valori şi ar trimite mail către pr@protv.ro spunându-şi părerea despre această emisiune, sau chiar anunţându-i că vor renunţa la post (dacă este cazul).
Vă rog să promovaţi ideea, poate le dăm de gândit... dacă vor primi mai multe astfel de mesaje. Mulţumesc!"

Rapciuc Andreea

... din predica de duminică.

Duminica slăbănogului din Capernaum.
Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. 
Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul.
Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi.  
Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul.
Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!
Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor:
Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?
Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: 
De ce cugetaţi acestea în inimile voastre?  Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului:
Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta.
Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.        Marcu 2, 1-12



În    evanghelia de astăzi remarcăm trei  lucruri importante:




1. Cei patru bărbaţi au venit în faţa Mântuitorului cu credinţă în Domnul, nădăjduind în vindecare, din dragoste pentru prietenul lor. Vedem cum fapta, credinţa, nădejdea şi dragostea sunt neputincioase una fără lucrarea celeilalte. Ele lucrează numai împreună!2. Atitudinea oamenilor faţă de iubire lui Dumnezeu îi împarte pe aceştia în oi şi capre! Această atitudine este vizibilă în orice conversaţie! În reacţia pe care o ai când Domul dăruieşte ceva fratelui tău, nu ţie.


3. Putere are Fiul Omului să ierte păcatele pe pământ!!! Păcatele sunt iertate pe pământ! Aici se lucrează mântuirea!



În dar duminica...

Sonata Lunii
Care dintre noi n-a avut vreodata un moment de mare durere?
Cine n-a simtit in vreun moment al vietii dorinta de a renunta?
Cine inca nu s-a simtit singur, extrem de singur si a avut senzatia de a fi pierdut sensul sperantei?

Toxic

"Toxic” este titlul filmului realizat de Andrei Sota, conceput să dezvăluie adevărul despre alimentele care formează hrana noastră zilnică.  Îl puteţi viziona AICI .
Profesorul Mencinicopschi spune că ideea lui Toxic a pornit de la ba­na­la întrebare „Ce ai mâncat azi?”. Este o întrebare la care răspundem aşa cum mâncăm: mecanic. Totuşi, pentru a răspunde corect la această întrebare trebuie să depăşim starea de indiferenţă şi să aflăm ce este alimentul, ce conţine, prin ce procese tehnologice a trecut până a ajuns în farfurie, câte chimicale conţine şi ne otrăvesc organismul. 
Un sfârşit de săptămână cât mai sănătos!

noutăţi editoriale... potrivite pentru post!

Ieri a fost mai răcoare şi m-am plimbat prin librării... Ce-am găsit m-a bucurat enorm...

Volumul VI - Despre rugăciune,                                                                           Rugăciunea vie,
colecţia Cuvinte duhovniceşti,                                                                           de mitrop. Antonie de Suroj,
cuv. Paisie Aghioritul,                                                                                          ed. Theosis   
 


 

de folos...

In Biblie scrie cum tinerii din Babilon, care erau hraniti cu seminte si verdeturi, aratau mai frumosi si mai grasi la trup, decat toti tinerii care mancau din bucatele regelui (cf. Daniel 1, 12-15). Acum insa, in afara faptului ca tinerii din Babilon aveau produse foarte diverse si de calitate, specifice climei din Babilon, in timpurile noastre, in afara de stresul, poluarea, iradiatiile nucleare si alte provocari prin care trece societatea, si natura este mult mai saraca, dar si calitatea produselor este mult slabita de tehnologia si schimbarile, la care au fost supuse de catre om. Nu mai stii daca mananci ceva natural, daca este plastic sau gelatina, daca este un produs original al naturii sau o facatura a omului, care a mutat bucataria in laboratorul de chimie. Astfel, mancam produse pline cu chimicale, si aratam si noi ca niste oameni modificati, care nici nu mai sunt in stare sa inteleaga ce se petrece in jurul lor.
In conditiile acestea, ne luptam sa fim intregi la minte, si postim mancand echilibrat din ceea ce ni se pare mai sanatos. Fiecare trebuie sa-si duca viata in functie de conditiile si posibilitatile pe care le are, si nu facem reguli pentru altii, pentru ca nici nu se potrivesc. Fiecare om este un unicat intre oameni, si din punctul de vedere al alimentatiei, diferenta de la un om la altul poate fi foarte mare. De aceea, ajunge sa avem vointa de a posti si a fi mai buni, si sa nu mai mergem dupa reguli stricte, care nu se potrivesc totdeauna cu trairea fiecaruia dintre noi, cu conditiila sau cu contextul in care traim.

Pornind de la cuvantul Sfantului Apostol Pavel: „Oricine se lupta se infraneaza de la toate” (cf. 1 Corinteni 9, 25), ma gandesc ca pana si sportivii se infraneaza in perioadele premergatoare concursurilor, si atunci dupa cum spune apostolul in acelasi loc, daca ei alearga pentru o cununa stricacioasa, cu atat mai mult noi trebuie sa ne infranam, cei care dorim sa luam o cununa nestricacioasa si vesnica.

Pana la urma, tot ceea ce facem trebuie sa simtim si nu facem o nevointa oarba si fara de roade. Astfel, Sfintii Parinti ne spun sa mancam atat cat sa nu ne pierdem rugaciunea, deci atunci cand mananc nu o sa mai gandesc sa fiu neaparat satul, ci sa fiu cu gandul la lucrarea pe care o am de facut. Omul cu cat este mai patimas, cu atat are nevoie de o mai mare infranare, caci numai asa o sa poata sa-si schimbe vechile obiceiuri, iar daca dupa o perioada de lupta va tine situatia sub control, atunci asceza nu trebuie sa fie asa de mare ca la inceput; insa sa fie atent sa nu ia din nou patimile putere asupra lui.
Sfintii Parinti ne spun iarasi, ca oricat de aspru ai tine un post, si oricat de mult te-ai ruga, este zadarnic daca ii judeci si ii clevetesti pe ceilalti.
vă invit să citiţi articolul integral aici. 
(Război întru cuvânt)
Post cu bucurie şi folos, după putinţă!
Un mic îndemn, la început de post....
"Oame­nii primesc întotdeauna folos ascultând sau citind cuvântul sfânt. Chiar dacă nu-l înţeleg, fiind luminaţi şi având frica de Dumnezeu, învaţă să-l asculte. Ascultarea şi citirea sunt lucrări duhovniceşti de căpătâi. Ele ne ţin gândul la Dum­nezeu, înmoaie inima, îndreptează firea, alungă diavolii, ne învaţă teama de pedeapsa care urmează încălcării voii di­vine. Înţelegând cuvântul, trebuie să-l duci celor însetaţi. Pedeapsa oamenilor în vremurile din urmă va fi lipsirea de cuvântul lui Dumnezeu!  
Oamenii aceia simpli ascultau cu­vântul de dimineaţă până seara, asemenea Mariei. Acesta este sensul vieţii, fapta faptelor: Ascultând de voi, de Mine ascultă. Cei care au auzit cuvântul şi au gustat pâinea Dom­nului au strâns cu atenţie 12 coşuri de firimituri. Iată, şi noi trebuie să strângem în „coşurile” noastre mâncare nestricăcioasă, prin citirea Evangheliei, a Psaltirii, a rugăciunii."
Învăţături şi întâmplări minunate 

Sfânta minciună

Citim în Everghetinos: 
"Un părinte se nevoia cu ucenicul său în pustie. Şi s-a întâmplat să aibă bătrânul o chilie liberă, alături de a sa. Şi a oferit-o temporar unui alt părinte vestit, om sfânt. Lumea, aflând, a venit să-l vadă pe părintele cel sfânt.
Însă părintele care i-a oferit chilia a fost lovit de invidie: Eu mă nevoiesc de atâţia ani aici şi nimeni n-a venit să mă vadă, pe când acesta abia a ajuns şi uite câtă lume vine! Şi a hotărât să-l gonească.

Antonie de Suroj

Antonie Bloom, mitropolit de Suroj, s-a născut la Lausanne, în 19 iunie 1914. Copilăria şi-a petrecut-o în Rusia şi Persia, tatăl său fiind un membru al corpului diplomatic imperial al Rusiei. Mama lui era sora compozitorului Alexander Scriabin.

... din predica de duminică.

Ieri a fost Duminica a V-a după Rusalii, vindecarea demonizaţilor din Gadara.

"Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.
 Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? 
 Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. 
 Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.
 Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.
 Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor."
Matei 8, 23-34
sursă icoană
De ce locuitorii acelui ţinut L-au alungat pe Domnul, după ce-i izbăvise de demoni? De ce s-au supărat că le-a pierit turma de porci şi nu s-au bucurat de vindecarea fraţilor lor? Şi, implicit, a lor?
Pentru că nu au înţeles că  Domnul S-a luptat cu diavolul pentru ei. 
Nici noi nu înţelegem că Domnul Se luptă pentru noi în fiecare clipă, dragii mei.
(părintele Antonie, Bucureşti)

În dar duminica...

Cutia cu piersici
Un profesor a dat studenţilor lui ca temă practică pentru săptămâna următoare:
într-o cutie de carton să puneţi câte o piersică pentru fiecare persoana care vă supără, pe care nu o puteţi suferi sau ierta, iar pe fiecare piersică să fie lipită o etichetă cu numele persoanei respective.
 
Timp de o săptămână, studenţii au avut obligaţia să poarte permanent cutia cu ei: în casă, în maşină, la lecţii, chiar şi noaptea - să o pună la capul patului. La început, studenţii au fost amuzaţi de temă... şi fiecare a scris cu ardoare o mulţime de nume, rămase în memorie încă din copilărie. Apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce zilele treceau, adăugând numele oamenilor pe care îi întâlneau şi despre care considerau ei că au un comportament de neiertat, fiecare a început să observe că respectiva cutie devenea din ce în ce mai grea. Piersicile aşezate în ea la începutul săptămânii începuseră să se descompună într-o masă lipicioasă cu miros dezgustător, iar stricăciunea se întindea foarte repede şi la celelalte. O problemă dificilă mai era şi faptul că fiecare era dator să o poarte permanent, să aibă grija de ea, să nu o uite prin magazine, în autobuz, la vreun restaurant, la întâlnire, la masa, la baie, mai ales că numele şi adresa fiecărui student, ca şi tema experimentului, erau scrise chiar pe pungă. În plus, cartonul cutiei se stricase şi aceasta ajunsese într-o stare jalnică: cu mare greutate mai putea să facă faţă sarcinii sale.
Fiecare a înţeles foarte repede şi clar lecţia pe care a încercat să le-o explice profesorul .. şi anume că acea cutie pe care o căraseră cu ei o săptămână nu a fost decât expresia greutăţii spirituale pe care o purtăm cu noi atunci când strângem în noi ură, invidie, răceală faţă de alte persoane...

De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. În realitate însă, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar nouă înşine.

Şi alţi 2 ani...

... de când părintele nostru drag, Arsenie Papacioc, a trecut la Domnul. Veşnică pomenire!
foto: Victor Roncea

Şi ne-au rămas învăţături şi experienţe succint povestite...

- Ce este rugăciunea, părinte?
- Rugăciunea este, de fapt, totul. Rugăciunea... Inima ta în inima lui Dumnezeu! Educaţia aceasta a prezenţei inimii tale în inima lui Dumnezeu... Indiferent ce vorbeşti, rugaciunea este o tăcere adâncă şi o stare dincolo de închipuirea omenească. O vorbire cu Dumnezeu, dar nu cu vorbe omeneşti. Ne depăşeşte cu totul... Rugăciunea este necesară, rugăciunea este viaţa noastră...

Cel mai important lucru este să nu pierdem timpul!

Dacă am ajunge la sensibilitate, ne-am da seama de câte ne-a păzit Dumnezeu să nu murim...

 Aici greşim... că nu ai ce ai, ci ai ce dai. Şi... nu să dai ce ai, ci să dai ceea ce eşti.

Omule, dacă ţi-ai cunoaşte valoarea! ........

Mulţumim Domnului pentru astfel de duhovnici! Să ne-ajute pe toţi să lucrăm cuvintele lăsate nouă! 
Doamne ajută!

2 ani...

.. au trecut deja 
din duminica în care am început să scriu pe acest blog.      _  Şi-au fost 77.707 vizitatori  _


 
 Vă mulţumesc tuturor 
pentru 
vizite şi comentarii !

Indiferenţă

De ce oamenii devin indiferenți nu numai faţă de ei însăşi, ci şi faţă de familiile lor, prieteni și vecini? 
De ce majoritatea trece indiferentă pe lângă o persoană aflată în suferinţă ?
sursa

... cu cine voi asemăna neamul acesta?

"Zis-a Domnul: cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în mijlocul târgului şi strigă către alţi copii, zicând: v-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei zic: are diavol. Dar a venit Fiul Omului, mâncând şi bând, şi ei zic: iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a îndreptăţit de către fiii săi. Atunci a început Iisus să mustre oraşele în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, pentru că nu s-au pocăit." - Ev. Matei 11, 16-20

Duminica tuturor sfinţilor români

tâlcuieşte părintele Calistrat

Stâlpii Bisericii

Sfinţii apostoli Petru şi Pavel sunt prăznuiţi în fiecare an pe 29 iunie, după o perioadă de post
variabilă (stabilită în funcţie de data Sfintelor Paşti).

În urma unor cercetări recente, s-a stabilit, cu o anumită precizie, faptul că Petru a fost răstignit în anul 64, iar Pavel a fost decapitat în anul 67. Amândoi, la Roma. Amândoi, din porunca împăratului Nero.

Sf. Petru era la chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. 
Sf. Pavel era şi el pleşuv la cap, vesel la căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la faţă, barba îi era cam lungă cu cuviinţă, cu nasul rotund şi cuvios, la toată faţa împodobit, cam cărunt la cap şi la barbă, om sănătos cu virtutea, puţin cam scurt la trup, înţelept, plin de daruri, cu cuviinţa obiceiurilor sale şi cu tăria cuvintelor sale, şi cu dumnezeiască putere trăgea pe cei ce mergeau la dânsul. (sursa)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne!

Scrisoarea lui Cehov către fratele său, Nicolai

“Moscova,  1886
Mi te-ai plans adeseori ca “nimeni nu te intelege”. De asta nu s-au plans nici macar Goethe si Newton. S-a plans numai Hristos, dar El nu vorbea despre propria persoana, ci despre invatatura Sa… Toti te inteleg perfect… Daca nici macar tu nu te intelegi, nu-i invinui pe ceilalti.
Te asigur ca, in calitate de frate si apropiat al tau, te inteleg si din tot sufletul te compatimesc. Toate calitatile tale eu le cunosc foarte bine, le apreciez si am cel mai adanc respect pentru ele. Eu, daca vrei, ca dovada ca te inteleg, pot sa ti le enumar. Dupa mine esti bun, prea bun as zice, marinimos, nu esti egoist, te imparti pana la ultimul banut, sincer. Iti sunt straine invidia si ura, esti ingenuu, iti este mila de oameni si animale, nu esti meschin, nu esti ranchiunos, ai incredere in semenii tai. Ai fost inzestrat de sus cu ceva ce nu are toata lumea: ai talent. Acest talent te situeaza deasupra a milioane de oameni, deoarece la 2.000.000 de oameni le revine un pictor.
Talentul te situeaza mai presus: chiar daca ai fi fost broasca raioasa sau testoasa si atunci te-ar fi respectat, pentru ca talentului i se iarta totul. Ai un singur neajuns. De la el ti se trag toate problemele. Defectul tau e lipsa totala de educatie. Iarta-ma, desigur, dar veritas magis amicitiae (adevarul mai presus de prietenie)… Ideea e ca viata are propriile conditii. Pentru a te simti ca pestele in apa intr-un mediu de intelectuali, pentru a nu fi strain in mijlocul ei si sa nu te apese, trebuie sa fii binecrescut. Talentul te-a adus in acest mediu , ii apartii, dar… te atrage in afara lui si trebuie sa balansezi intre publicul cultural si locuitorii de vis-à-vis. Isi pune amprenta si provenienta din clasele de jos. E greu sa o invingi, deosebit de greu.

Oamenii educati, in opinia mea, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
1. Ei respecta personalitatea umana, de aceea sunt intotdeauna indulgenti, blanzi, amabili, ingaduitori. Ei nu se rascoala din cauza ca le lipseste un ciocan sau o bucata de guma de ras pierduta; locuind cu cineva, ei nu fac din asta o favoare si la plecare nu zic: “cu dumneavostra e imposibil de trait”. Ei iarta si galagia si frigul si carnea arsa si iutimea si prezenta in locuinta lor a persoanelor straine.
2. Nu sunt compatimitori numai cu cersetorii si pisicile. Ei sufera si pentru ceea ce nu se poate vedea cu ochiul liber.
3. Ei respecta proprietatea altora si de asta isi platesc datoriile.
4. Sunt curati la suflet si le este frica de minciuna ca de foc. Nu mint nici macar in privinta fleacurilor. Minciuna este jignitoare pentru cel ce o asculta si ii scade respectul fata de cel care o spune. Ei nu pozeaza, se comporta pe strada la fel ca acasa, nu arunca cu praf in ochii celor mai mici… Nu sunt flecari si nici indiscreti atunci cand nu li se cere. Din respect pentru urechile celorlalti, ei adesea tac.
5. Ei nu se depreciaza pentru a obtine compasiune si ajutor de la ceilalti. Nu canta pe strunele altor suflete, pentru ca drept raspuns, acestia sa ofteze si sa-i rasfete. Ei nu spun: “pe mine nu ma intelege nimeni!”
6. Nu sunt vanitosi. Nu se lasa atrasi de stralucirea diamantelor false, nu tin sa faca cunostinta cu celebritati, nu se entuziasmeaza de primul intalnit la “Salon’e” Nu cauta sa fie cunoscut in toate berariile.
7. Daca au talent, il respecta. Pentru asta sunt gata sa sacrifice linistea, femeile, vinul, agitatia.
8. Ei cauta sa-si cultive simtul estetic. Nu pot sa adoarma imbracati, nu admit ca peretele sa aiba crapaturi pline de plosnite, sa respire aer murdar, sa paseasca pe podeaua plina de scuipat si nu se multumesc cu mancarea pregatita la lampa de gaz. Ei incearca sa-si innobileze si sa-si stapaneasca instinctual sexual. In aceasta privinta, ei sunt educati si deloc vulgari. Nu cer de la o femeie sa li se daruiasca trupeste, sa miroase a transpiratie; mintea lor se manifesta prin abilitatea de a se da drept insarcinate si de a minti fara incetare. Ei nu fac abuz de vodka. Nu miros dulapurile, deoarece stiu ca nu sunt niste porci. Ei beau doar cand sunt liberi sau la ocazii alese, pentru ca au nevoie de o minte sanatoasa intr-un corp sanatos.
Si inca multe altele. Asa sunt cei educati. Pentru a creste mai sus de nivelul mediu, in care ai ramas prins, nu este deajuns sa citesti numai din Pickwick si sa inveti pe de rost monologul lui Faust. Nu este deajuns sa pleci in Yakimanka( Un cartier din Moscova), pentru ca peste o saptamana sa fugi de acolo.
Aici este nevoie de munca neintrerupta, zi si noapte, sa citesti necontenit, sa studiezi, vointa. Trebuie pretuita orice ora. Calatoriile in Yakimanka si inapoi nu te vor ajuta. Trebuie sa renunti la modul tau de viata definitiv si sa cotesti brusc. Vino la noi, sparge sticla de rachiu si apuca-te de citit. Macar pe Turghenev, pe care nu l-ai citit…”
Anton Cehov şi fratele său, Nicolai

Împărate Ceresc, Mângâietorule...


"Acesta este, iubitorule de Dumnezeu! Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieţii creştine, în vreme ce rugăciunea, postul, pomenile şi alte fapte bune făcute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobândirii Duhului Sfânt."

Ocrotitorii tinerilor căsătoriţi

  Mai puţin cunoscuţi, Sfinţii Petru şi Fevronia De Murom, prăznuiţi astăzi, sunt consideraţi ocrotitorii tinerilor căsătoriţi şi ai familiei.
   Povestea lor este simplă şi foarte frumoasă:

În dar de Rusaliile...

Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile - ultimul dintre praznicele împărăteşti care sunt legate de Sfintele Paşti,  încheie ontologic şi liturghic ciclul pascal.

sursa
iar povestea de astăzi se numeşte.....
Oglinda din ochii noştri...

Într-o bună zi, satana descoperi un nou mod de a se distra.
Inventă astfel o oglindă magică a cărei caracteristică era aceea
de a face să se vadă meschin şi zbârcit tot ceea ce era bun şi frumos,
în vreme ce făcea să se vadă mai mare şi mai clar tot ceea ce era rău şi urât.

 Diavolul îşi ducea îngrozitoarea oglindă peste tot unde mergea. Şi toţi cei care se uitau în ea se cutremurau: orice lucru apărea deformat şi monstruos. Cel viclean se distra pe cinste cu oglinda aceea a sa: cu cât erau lucrurile mai respingătoare, cu atât îi plăceau lui mai tare.

 Într-o zi, oglinda îi arată nişte lucruri atât de plăcute vederii sale, încât el izbucni într-un râs dezlănţuit; oglinda îi scăpă din mâini şi se sparse în mii şi mii de cioburi. Un vânt puternic făcu să zboare cioburile acelei oglinzi în lumea largă. Unele dintre acestea, cele care erau mai mărunte încă decât firele de nisip, intrară în ochii multor oameni. Aceştia începură să le vadă toate pe dos: nu băgau de seamă decât ceea ce era urât şi vedeau peste tot numai şi numai răutăţi. Din alte cioburi se făcură lentile pentru ochelari. Aceia care purtau aceşti ochelari nu mai vedeau nimic din ce e drept, şi nu mai puteau judeca lucrurile cu măsură.
 Unele cioburi ale oglinzii erau aşa de mari, încât fură folosite pe post de geamuri. Amărâţii care ajunseră să aibă astfel de ferestre, uitându-se prin ele, nu vedeau decât vecini antipatici, care îş
i petreceau timpul punând la cale răutăţi.
 Atunci, când Dumnezeu îşi dădu seama de cele întâmplate, se întristă. Se hotărî să le vină oamenilor în ajutor. El zise:
 - Îl voi trimite în lume pe Fiul meu. El este chipul Meu, oglinda Mea. În El se reflectă bunătatea, dreptatea şi iubirea Mea. În El se reflectă chipul omului, aşa cum l-am vrut Eu.
   Şi Iisus veni să fie o oglindă pentru oameni. 
Aceia care priveau la El redescopereau bunătatea şi frumuseţea şi învăţau să le deosebească de egoism şi minciună, de nedreptate şi dispreţ. Cei bolnavi regăseau în El curajul de a trăi, cei disperaţi redescopereau nădejdea.... El îi mângâia pe cei întristaţi şi îi ajuta pe oameni să învingă frica morţii.
Mulţi oameni iubeau această oglindă a lui Dumnezeu şi îl urmară pe Iisus. Alţii fierbeau de mânie: hotărâră să spargă această oglindă a lui Dumnezeu. Iisus fu astfel ucis.
  Dar, în curând, se iscă un alt vânt puternic, al Duhului Sfânt de astă dată. El ridică de la pământ milioanele de cioburi ale oglinzii lui Dumnezeu şi le împrăştie în lumea întreagă.

 Aceia în ai căror ochi intră, fie şi cea mai micuţă aşchie din această oglindă, încep să vadă lumea şi oamenii aşa cum îi vedea Iisus: în ochii lor se reflectă, înainte de toate, lucrurile bune şi frumoase, dreptatea şi generozitatea, bucuria şi speranţa. 

Spre veşnica lor pomenire...

Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe robii Săi: Ion, Ariton, Costache, Nicolae, Dumitru-Dănuţ, Maria, Dumitra...    cu tot neamul lor cel adormit. Amin!

Farewell, Dracula!


Vlad Ţepeş va fi readus la scaunul de domnie: Bucureşti şi Târgovişte.
 



UPDATE
21 iunie
                           invitatii
 

Cu Sfinţii odihneşte Doamne....

pr. Iustin, ianuarie 2007
 (iunie 16, 2013)
   La ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.
   Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat pentru legionarism între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).
   De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!

Rugăciune lui Iisus

sursă foto
- Este o bătrână care mă impresionează foarte mult prin simplitatea ei. Acum câţiva ani vine la mine şi-mi spune:  „Părinte, vorbesc singură! Ce să fac?” „Uite!”, i-am răspuns. „Ia o metanie şi la fiecare bobiţă să zici: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!”. Bătrânica era singură şi nu avea cu cine să vorbească. Îşi spunea rugăciunile, citea acatiste, psaltirea. Şi-a dat seama că este ceva în neregulă să vorbească singură, şi a venit la mine să mă întrebe ce să facă. „Dacă ai să rosteşti rugăciunea asta neîncetat, nu vei mai vorbi singură, nici nu vei mai simţi nevoia să vorbeşti cu cineva, ci doar cu Hristos”. Bătrâna m-a ascultat, s-a obişnuit şi s-a adâncit în zicerea rugăciunii, şi de atunci îmi zice că sunt doctorul ei. Am întrebat-o dacă nu cumva îi zboară mintea de la rugăciune. „Niciodată! Tot timpul sunt în faţa lui Hristos, oriunde m-aş afla, ori în biserică, ori acasă”. Eu o mai încerc, să văd dacă îi zboară mintea de la rugăciunea din biserică. Nu, în biserică este cu ochii în pământ şi cu urechile atente doar la ce se spune la strană. De ani de zile de când merge la biserică, ştie slujbele aproape pe de rost. De când a început să se roage cu Rugăciunea lui Iisus, trăieşte o bucurie continuă. Nu mai are nevoie de nimic. Îşi face puţină mâncare în casă şi tot timpul este în rugăciune. A căzut însă într-o iarnă şi şi-a luxat un picior. Şi aşa cum a putut, într-un băţ, a venit la biserică. Am întrebat-o: „De ce ai căzut?” „Păcatele mele!” mi-a răspuns. Şi, într-adevăr, ea credea că i s-a întâmplat aceasta pentru că nu a mai stat cu mintea în faţa lui Dumnezeu, şi atunci a alunecat şi a căzut. „Am fost neatentă! În loc să zic rugăciunea, m-am gândit la copilul meu şi la ce făcuse el. Şi acela a fost un gând rău! Atunci am căzut”. Vedeţi, se cunoaşte la această femeie o trezvie, lucru indispensabil pentru un creştin adevărat." - pr. David, mănăstirea Putna

În dar, duminica...

La Duminica a 7-a după Paşti...
Doame, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

sursă foto
"Sunt multe feluri de lumină la Sfântul Munte. Lumina zilei, lumina mării şi lumina cerului, felul în care se potenţează şi se sporesc reciproc. Lumina vârfului Athonului, încă acoperit de zăpadă, profilată pe lumina cerului. Lumina vegetaţiei. Lumina stâncilor. Lumina prelinsă pe zidurile ctitoriilor. Lumina filtrată de după ploaie. Feluritele însoţiri de astfel de lumină.
  Intrând în biserici dai de o altă lumină, sporită în taină. În majoritatea aşezămintelor nu există lumină electrică în biserici şi paraclise. În felul în care sunt aşezate slujbele, te poate prinde în biserică atât crepusculul şi asfinţitul, cât şi revărsatul zorilor de zi. 
sursă foto
(...)

  În fine, mai este lumina, poate cea mai preţiosă, aceea de pe chipurile duhovnicilor. Bătrânii toţi erau luminoşi: părintele Petroniu, părintele Iulian, părintele Efrem, părintele Iosif Vatopedinul...
(...)

  Şi. apoi, îmbinarea şi jocul dintre toate aceste lumini şi umbre luminoase!
Sfântul Munte este un ţinut al luminii, al celei venite tocmai de pe un alt Munte, unul vechi şi cu istorie mântuitoare: Taborul Schimbării la Faţă!"
Costion Nicolescu, "Et in Athos Ego" 

sursa foto



Puncte de vedere

sursa foto
"Consider că tot acest circ cu legiferarea unor lucruri nefireşti e, de fapt, o bătaie de joc la adresa unor oameni aflaţi în suferinţă şi care au nevoie de ajutorul nostru. Oameni care sunt manipulaţi, precum adesea au fost manipulate chiar categorii sociale întregi, de către anumite grupuri de putere, spre a dezbina şi stăpâni (a se vedea ce au făcut comuniştii de la noi cu muncitorimea şi cu ţăranii). Unii vor spune să-mi văd de ale mele şi să nu le plâng eu de milă homosexualilor deoarece sunt maturi şi ştiu ei mai bine ce au de făcut. Aşa e. Şi alcoolicul spune că ştie ce face şi că el nu e dependent de băutură, ci doar "bea câte un pahar". Asta nu înseamnă că trebuie încurajat în patima lui, decât dacă vreau să-l distrug, să-i grăbesc sfârşitul. Pe cine-i doare inima de homosexuali: pe acei politicieni care îi folosesc pentru a-şi atinge interesele lor obscure sau pe duhovnicii care petrec ore întregi cu îndrumarea acestor suflete şi care se roagă pentru ei poate mai mult decât pentru alţi fii duhovniceşti?
Acelaşi îndemn, de a nu ne bate joc de aceste suflete chinuite, îl adresez şi celor care, în numele credinţei, îi blesteamă sau îi jignesc în fel şi chip. Dacă vă pasă de familie şi de căsătorie aşa cum le-a lăsat Dumnezeu, încercaţi să-i ajutaţi pe homosexuali să se îndrepte sau măcar rugaţi-vă pentru ei. Altminteri, nu facem decât jocul dezbinătorului şi al "tatălui minciunii". Şi nu suntem cu nimic mai buni (nici noi) în ochii Domnului, Cel care "nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu".  - pr. Constantin Sturza

Luceafărul...

- "Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume; 



Tu vrei un om să te socoti,
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni. 



Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri -
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri; 


Et in Athos Ego

"Universul picturii e un ocean. În lumea creştină a Orientului deja sunt adâncuri ale unor oceane. Nici nu poţi cuprinde atâta bogăţie! (...) Dar nu rămâne numai atât. Când te uiţi la o biserică veche, cum e pictată... Vechii zugravi erau mult şi cu totul mai în adâncuri! Noi vorbim de ei, dar suntem în afară." - Paul Gherasim, fondatorul grupului Prolog

 
dl.Costion Nicolescu vorbind despre grupul Prolog, 
înaintea lansării volumului "Et in Athos Ego. Muntele Sfinţit"

Oare chiar este uşor jugul lui Hristos?

„Voi întrebaţi: «Doamne, Doamne, oare uşor este să fii prigonit? Oare uşor este să mergi prin uşa cea
strâmtă şi pe calea cea pietroasă? Voi întrebaţi cu nedumerire, poate că în inima voastră se strecoară îndoiala: «Oare chiar este uşor jugul lui Hristos?» Iar eu vă spun: «Da, da! Uşor, din cale-afară de uşor». Dar de ce uşor? De ce este uşor să mergi în urma Lui pe calea cea spinoasă? Fiindcă nu vei fi singur, istovit de puteri, ci te va însoţi însuşi Hristos; fiindcă harul Lui cel nemăsurat îţi va întări puterile când te vei chinui sub jugul Lui, sub sarcina Lui, fiindcă El Însuşi te va sprijini, te va ajuta să porţi această sarcină, această cruce.
Vă vorbesc nu numai din raţiune, ci din proprie experienţă – fiindcă trebuie să vă mărturisesc că atunci când mergeam pe o cale foarte grea, când purtam sarcina grea a lui Hristos, ea nu era nicidecum grea şi calea aceea era o cale plină de bucurie, fiindcă simţeam în chip cât se poate de real că alături de mine merge însuşi Domnul Iisus Hristos şi sprijină sarcina mea şi crucea mea. Grea era această sarcină, însă îmi amintesc de ea ca de o bucurie luminoasă, ca de o mare milă a lui Dumnezeu – fiindcă harul lui Dumnezeu se revarsă din belşug asupra oricui poartă sarcina lui Hristos. Asta anume fiindcă sarcina lui Hristos este nedespărţită de harul lui Hristos, anume fiindcă Hristos nu-l lasă singur pe cel ce a luat crucea şi merge în urma Lui, nu îl lasă lipsit de ajutorul Său, ci merge alături de el, sprijină crucea lui, îl întăreşte cu harul Său.
Amintiţi-vă de sfintele Lui cuvinte, căci mare adevăr este cuprins în ele: Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară. Pe voi toţi, pe toţi cei care aţi crezut în El vă cheamă Hristos să mergeţi în urma Lui luând sarcina Lui, jugul Lui. Deci, nu vă temeţi, mergeţi, mergeţi cu îndrăzneală. Nu vă temeţi de spaimele cu care vă ameninţă diavolul, care încearcă să vă împiedice mergerea pe această cale. Scuipaţi asupra diavolului, goniţi-l pe diavol cu Crucea lui Hristos, cu numele Lui. Înălţaţi-vă ochii către cer, şi-L veţi vedea pe însuşi Domnul Iisus Hristos, Care merge împreună cu voi, uşurând jugul vostru şi sarcina voastră. Amin”.

Păcătoasa Teodora

un film despre nunta cu Hristos... Dacă vreţi să-l vizionaţi, intraţi aici.